Testimoniale
“Sunt tanara (...) cum mi s-ar putea intampla tocmai mie?!” - Ana, 30 de ani
"..Era o seara linistita de vara, in camera se simteau inca aromele de tei... minutele nu isi gaseau sirul si nici unul dintre noi nu se putea gandi ca ceva rau ar putea interveni...pana cand mana lui s-a oprit pe sanul meu stang. "Stii ca ai cativa noduli? Nu par in regula..." Timpul s-a oprit in loc atunci pentru mine, panica cuprinzandu-ma inainte sa pot rationa... insa numai pentru o clipa, pentru ca mi-a venit in minte imaginea camerei cu lumina difuza: un aparat, un barbat in halat alb cu o privire grava, eu intinsa pe un pat medical... in suspans. "Domnisoara, sunteti perfect sanatoasa"... apoi eu ridicandu-ma si rasufland usurata. O simpla amintire ce a spulberat orice urma de teama, de nesiguranta: "Ba sunt in regula". "De unde stii?" "Am facut o ecografie nu mai departe de primavara asta si sunt perfect in regula".
In acele minute am stiut cui datorez aceasta liniste... cu atat mai mult cu cat m-am lasat greu convinsa sa fac acest pas - un control de rutina caruia mai inainte nu ii gaseam rostul. Imi spuneam mereu "Sunt tanara, nici una din femeile din familia mea nu s-a confruntat cu o astfel de problema... cum mi s-ar putea intampla tocmai mie?!..."
In acele clipe, teama ca as putea avea ceva grav a fost instinctiva, m-am gandit la ce e mai rau fara sa ma mai pot ancora cu nonsalanta de ideea ca istoricul familiei imi ofera siguranta. Dintr-o data aceasta problema a devenit imediata, concreta. Argumentele linistitoare de dinainte s-au voalat la gandul ca totusi ar fi posibil...
O teama ascutita si acum stiu ca numai actiuni concrete, simple de altfel, o pot dizolva. Framantarile doar iti cresc nesiguranta, un simplu control medical insa poate salva mai mult decat linistea unei seri de vara..."
“ Mi-am spus imediat ...mi se pare.” - Cristina, 44 de ani
Era duminica. Nu o duminica oarecare ci una in care aniversam o data foarte draga familiei noastre. Ma sculasem devreme pentru ca la pranz aveam musafiri si urma o dimineata in care impreuna cu sotul meu planificasem sa gatim frumos pentru prieteni. Mi-am facut dus rapid si deja stiam cu ce sa incep in bucatarie. In trecere spre dulapul cu farduri m-am uitat, evident, in oglinda. Si dintr-o data m-a strafulgerat faptul ca vazusem ceva nelalocul lui – o pata rozalie pe san. Mi-am spus imediat “mi se pare”. M-am uitat mai atent si am simtit cum sangele imi navaleste in obraji. Pata exista si stiam ca nu e bine.
M-am adunat si mi-am facut rapid un plan. Programare la doctor urgent, ecografie, mamografie. La 40 ani imi facusem un control mai serios, doctorul imi spusese ca sunt bine dar imi recomandase astfel de controale, pe termen lung. In ziua aceea am regretat faptul ca de doi ani ignorasem ecografiile care imi fusesera recomandate. Motivul? Ma simteam bine si-apoi... aveam foarte multa treaba la birou. Ce rost avea sa ma mai duc la doctor?
De data aceasta insa mi-am acordat importanta. Am fost la doctor si, surpriza: primele estimari medicale nu erau bune deloc. Tumoarea care se simtea facea ca operatia sa fie iminenta. Abia dupa aceea urma verdictul: malign sau benign. Am plecat de la doctor distrusa. Nu-mi venea sa cred ce mi se intampla. Vorbeam singura si-mi spuneam ca nu poate fi vorba despre mine in scenariul asta pentru ca mai am atatea de facut, ca am copii mari pe care trebuie sa-i vad realizati, ca mai vreau sa stau cu sotul meu.
Mi-am adus insa aminte ca sunt un adult care nu trebuie sa se prabuseasca in fata unei probleme ci care trebuie sa actioneze.
Intr-o saptamana am facut toate analizele cerute (n-am mai avut alte treburi urgente) iar concluzia a fost dura: in maximum 1 luna trebuia sa ma operez. Doar trebuia sa ma hotarasc sa fac acest pas. M-am hotarat instantaneu. Am fixat data operatiei cat mai urgent posibil, m-am setat ca rezultatul interventiei va fi unul pozitiv si chiar daca simteam un nod in stomac mi-am vazut mai departe de viata. Din acel moment insa am dat valoarea cuvenita tuturor lucrurilor simple, gesturilor, vorbelor bune, zambetelor copiilor sau ale sotului.
Rezultatul de pe masa de operatie a fost in favoarea mea. Dupa o luna, rezultatul final a fost 100% in favoarea mea. E extraordinar sa fii bine.
Experienta traita mi-a aratat cat de importanta sunt pentru familia mea, cat de mult m-a ajutat faptul ca am luat rapid decizii radicale si mai ales gandirea pozitiva. Acum nu exista nimic care sa amane programarile la doctor. Sa merg la control si sa aflu ca sunt bine.
“Acum sunt bine. Nici nu iti dai seama ca sunt operata.” - Dumitra, 41 ani
14 Februarie 2004 Zilele trecute am simtit ceva neobisnuit, niste intepaturi in zona umflaturii de deasupra sanului stang. Ma asteptam ca pana acum sa mi se dezumfle, chiar daca am intrerupt sarcina in decembrie... Ma doare mai ales atunci cand incerc sa ridic ceva, de fapt la aproape orice fel de efort si nu cred ca asta este tocmai in regula sa se intample. Nu inteleg ce e cu mine si nici nu am cu cine sa vorbesc despre asta. Poate ca, daca ignor senzatia, imi trece. Ca atunci cand ma doare capul. O sa pun totusi niste comprese cu gheata pe locul dureros.
16 Iunie 2004 Ma doare sanul stang din ce in ce mai tare. Durerea a devenit parca mai profunda in ultimul timp, desi evit sa ma gandesc la ea cand ma incearca. Am ezitat mult, insa pana la urma m-am programat la ginecolog. Nu mai suport indoiala si vreau sa aflu ce se petrece cu corpul meu. Totul se intampla ca intr-un vis... al altcuiva. Secventele se deruleaza cu repeziciune si abia acum imi dau seama ca este totusi vorba despre mine. Eram prima la rand in dimineata cand mi-am facut punctia, iar celelalte paciente asteptau curioase sa afle cum a fost. Cand am iesit din cabinet, mi s-au inmuiat picioarele. Nu-mi mai simteam mainile si nu puteam sa articulez nici un sunet. Mi se parea ca respir si vorbesc prin locul acela, ca si cum toata fiinta mea se redusese la locul acela minuscul unde intrase acul. Dupa o jumatate de ceas, mi-am revenit si m-am dus langa o fereastra sa iau un pic de aer. Afara e vara. Totul este de acum o asteptare...
25 August 2004 Am trecut de chimioterapie si ma simt ingrozitor. Am fost prevenita ca imi va cadea parul, insa nu mi-am imaginat cat de grele sunt celelalte efecte. Cu caderea parului m-am impacat deja, fiindca stiu ca nu este ceva permanent. Nu ma pot obisnui insa cu starea de slabiciune, cu greata continua si cu durerile cumplite de cap. Nepotii mei si ceilalti copii din jur ma privesc ciudat de cand mi-a cazut parul si a trebuit sa gasesc o modalitate sa le explic ce se intampla cu mine. Chiar si sotul meu paleste cand ma vede, dar de fiecare data ma aranjez cat de frumos pot, ca sa ii dau lui curaj. Ii spun ca mi-e bine, ca nu ma doare si ma gandesc in permanenta ca o sa-mi revin. Fiul meu are nevoie de mine. Trebuie sa treaca si asta. Pana la urma, daca binele dureaza putin, raul nu poate fi altfel.
10 Ianuarie 2005 Am trecut mai usor de sedintele de radioterapie. Mai ales dupa ce am vazut ca daca mananc imediat dupa, nu se mai invarte salonul cu mine. M-au ajutat si incurajarile fetelor cu care eram internata. Si mai ales intalnirile saptamanale cu psihologul. Explicandu-mi prin ce urmeaza sa trec am inteles mai bine ce mi se intampla si m-am putut pregati sufleteste pentru operatie. Ajuta enorm sa ai cu cine discuta despre ce simti si ce traiesti. Cand m-am vazut fara sanul stang, mi-am zis ca nu-i nimic, conteaza doar sa ma fac bine. Pana sa ma operez, am asteptat sa vad ce mi se mai intampla. Dupa aceea, vazand ca ma simt mai bine, nu mi-a mai fost frica de nimic. Pentru ca nu frica invinge boala ci curajul si vointa de a trai!
9 August 2006 Acum sunt bine. Nici nu iti dai seama ca sunt operata. Am si regrete. As fi vrut sa fi avut mai multa grija de mine, sa fi pus sanatatea mea inaintea serviciului si a grijilor de zi cu zi. Abia astept sa ma reangajez, fiindca inactivitatea ma doare cel mai tare. Pe tot parcursul concediului medical de un an si jumatate m-am simtit groaznic de cate ori m-am dus sa imi ridic banii. Cum, eu sa nu fiu in stare sa muncesc? Imi place viata, iubesc totul in jurul meu si imi dau seama ca viata merge inainte si ca iubirea, inclusiv aceea tradusa in grija de sine, e cea mai importanta.
“Am 38 de ani acum si inca merg din sase in sase luni la control” - Felicia, 38 ani
12 Aprilie 2003 Astazi am vazut la televizor o emisiune despre cancerul la san si m-am speriat ingrozitor, pentru ca am recunoscut ca unele dintre simptomele descrise acolo mi se intampla si mie de cativa ani. Mi se parea normal, pana azi, ca de fiecare data cand urma sa-mi vina ciclul sa ma doara sanii foarte tare. Ei bine, mi-am zis, pe unele femei le doare spatele, pe mine ma dor sanii. Probabil nu-i nimic grav, de vreme ce in patru ani nu m-a durut nimic altceva. Am auzit diferite povesti despre femei care s-au imbolnavit pentru ca cineva din familie a avut aceasta boala, dar la mine in familie nu stiu sa fi avut pe cineva bolnav de cancer la san. Totusi o sa ma programez la un consult ginecologic. Asa, ca sa stiu sigur ca sunt bine.
26 August 2003 Am trecut printr-un lung sir de asteptari pe culoarele spitalelor si analize de tot felul. La prima mamografie s-au vazut clar cativa noduli la sanul drept, iar tratamentul pe care l-am urmat nu a dat nici un rezultat, asa ca am fost programata la biopsie. Nu am dormit cateva nopti inainte de rezultat fiindca ma tot gandeam: “Ce fac daca mi se intampla ceva grav? Cine o sa aiba grija de baietii mei frumosi si cum o sa-i spun sotului meu ca sunt bolnava? Oare ce vor crede prietenii nostri si de ce mi se intampla tocmai mie asa ceva?”
In ziua cand m-am dus dupa rezultatul biopsiei imi venea sa fug incotro vedeam cu ochii. Cand am aflat ca am o tumoare mamara benigna la sanul drept nu am stiut daca sa plang sau sa rad, asa eram de obosita si nervoasa de atata asteptare. Nici nu stiam exact ce inseamna acest diagnostic, insa doctorul mi-a explicat ca sunt o femeie norocoasa, mai ales pentru ca am stat atatia ani cu nodulii aceia, fara sa ma gandesc vreodata cat poate fi de periculos. Mi s-a spus ca daca ma operez si urmez tratamentul prescris, totul o sa fie bine si voi fi alaturi de copiii mei pana la adanci batraneti. Asta este vestea cea mai buna dintre toate.
5 Martie 2004 M-am operat la sfarsitul anului trecut si mi se pare ca a trecut o vesnicie de atunci. Ma mai uit din cand in cand in oglinda la cicatricile care mi-au ramas pe sanul drept dupa extirparea nodulilor si imi spun de fiecare data ca sunt o norocoasa. Asa imi spune toata lumea ca sunt. Am amandoi sanii, inca pot sa imbrac o rochie cu decolteu si parca nici nu ma mai deranjeaza asa de tare faptul ca nu am voie sa fac efort cu mana dreapta. Mai simt cateodata o usoara senzatie de apasare, mai ales cand imi strang copiii in brate, dar stiu ca este un pret mic pentru faptul ca am stat atatia ani fara sa merg la doctor. Nu mi-am dat seama ca este ceva in neregula cu mine, nu am avut cu cine sa ma sfatuiesc despre asta si mult timp am crezut ca durerea de sani este ceva normal. Acum urmez un tratament si pentru sanul stang, unde am descoperit recent alti noduli mai mici.
Daca ii tin sub observatie si merg la control din sase in sase luni, sper sa nu fie nevoie sa ma operez. M-am tot gandit de ce mi s-a intamplat mie si ce as schimba in hotararile pe care le-am luat. Asa am ajuns la concluzia ca tot ce poti sa faci este sa ai grija de tine si sa stii in orice moment ce se intampla cu corpul tau.
10 August 2006 Am 38 de ani acum si inca merg din sase in sase luni la control. Totul pare in regula si sper sa nu mai trec niciodata prin experienta acelei operatii de extirpare. Am considerat ce mi s-a intamplat un fapt de viata si l-am infruntat ca atare. Retrospectiv gandind, imi este ciuda ca m-am neglijat atatia ani, dar sunt si recunoscatoare ca am scapat relativ usor. Alte femei platesc scump ignoranta aceasta... Dupa atata timp, imi dau seama ca moralul bun, curajul si grija celor din jur ma ajuta sa merg inainte si sa privesc cu incredere in viitor. Sunt tanara si mai am multe de facut in viata aceasta, asa ca sunt hotarata sa nu renunt la visele si la planurile mele. Si tot ce trebuie sa fac este sa am mai multa grija de mine.
Mai poti citi despre: